Sfantul Cuvios Pahomie s-a nascut in jurul anului 1674, in satul Gledin, primind numele de botez Petru. Ajunge in Moldova unde este primit ca frate la Manastirea Neamt. Aici va parcurge, dupa randuiala, toate incercarile duhovnicesti. In 1697, la varsta de 25 de ani, a fost calugarit.

Dupa moartea parintelui egumen Ioan, este numit, la nici treizeci de ani, staret al Manastirii Neamt, pe care o va conduce pana in anul 1704. Cuviosul Pahomie pleaca la Kiev, unde, la Lavra Pecerska, il cunoaste pe Sfantul Dimitrie al Rostovului, caruia ii devine ucenic. Se intoarce la Manastirea Neamt in 1706 si se hotaraste sa aleaga sihastria intr-o padure langa Muntele Chiriacul.

De aici, sihastrul Pahomie a fost chemat pentru scaunul episcopal de la Roman. L-a uns domn pe Nicolae Mavrocordat in Biserica Sf. Nicolae, la 8 noiembrie 1711. La 1 martie 1714, Pahomie paraseste de buna voie scaunul arhieresc. Ajunge la Neamt, unde va sta patru zile, si de aici se va retrage din nou, langa Muntele Chiriacu. Dupa multe necazuri, Pahomie a pornit in pribegie la Kiev, oprindu-se la Lavra Pecerska. A trecut la cele vesnice pe 14 aprilie in anul 1724. Inainte de a se muta la Domnul, a imbracat marea schima sub numele Pimen.

Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, in sedinta din 14-15 noiembrie 2006 a aprobat canonizarea Sfantului Cuvios Ierarh Pahomie de la Gledin, avand ziua de sarbatorire pe 14 aprilie. Proclamarea solemna a canonizarii Sfantului Pahomie, Episcopul Romanului a avut loc in data de 14 aprilie 2007 in localitatea Gledin, judetul Bistrita-Nasaud.

Duminica Sfintei Cruci 2014

               Doamne Iisuse Hristoase, dulce Mântuitorul sufletelor noastre, mărturisim înaintea Ta, întru această zi a răstignirii Tale, în care ai pătimit și ai primit moarte pe Cruce pentru păcatele noastre, că noi suntem cei ce Te-am răstignit cu păcatele noastre cele multe și cu fărădelegile noastre cele rele. De aceea, ne rugăm bunătății Tale celei nemărginite să ne faci și pe noi părtași sfintelor Tale Patimi, cinstitelor răni și morții Tale celei de viață făcătoare, pentru ca să ne învrednicim, prin darul Tău, să câștigăm și noi asemenea Ție, pentru dragostea Ta, precum Tu, Cel Milostiv, le-ai răbdat pentru mântuirea noastră, întărindu-ne pururea cu aceeași putere și răbdare ce ai avut când Te-au răstignit nemulțumitorii evrei.

Și ne înviază simțirile noastre cele sufletești, ca să cunoaștem moartea Ta, precum ai făcut de Te-au cunoscut și zidirile cele neînsuflețite, care s-au mișcat la răstignirea Ta, cum Te-a cunoscut tâlharul cel credincios și, rugându-Ți-se, l-ai primit în Rai. De aceea întărește-ne, Doamne, ca să putem ridica cu bucurie, de astăzi înainte, Crucea Ta cu deplină pocăință. Întristarea morții Tale să o simțim, precum au simțit-o Preasfânta Ta Maică, ucenicii Tăi și mironosițele femei.

Dă-ne, Doamne, și nouă, darul Tău, precum ai dat atunci tâlharului celui rău, și iartă păcatele noastre pentru sfintele Tale Patimi, și ne primește prin pocăință împreună cu el în Rai, ca un Dumnezeu și Ziditor ce ne ești. Asemenea fă cu toți creștinii, vii și morți, precum se roagă Ție, în toate zilele, Sfânta Biserică și le iartă lor toate păcatele și-i învrednicește pe ei de Împărăția Ta ca să vadă lumina Ta și să mărească slava Ta. Ne închinăm Crucii Tale, Hristoase, și zicem către dânsa: mărire ei pentru dragostea Ta.

Bucură-te, Preacinstită Cruce a lui Hristos, că prin tine s-a mântuit lumea, ridicând asupra ta pe Iisus țintuit. Bucură-te, pom preamărit, pentru că Tu ai ținut Rodul vieții Ce ne-a mântuit din moartea păcatului.

Bucură-te, toiagul cel tare care ai sfărâmat ușile iadului. Bucură-te, cheia împărătească ce ai deschis ușa Raiului. Ne bucurăm și noi pentru că vedem pe vrăjmașii Tăi surpați jos, iar pe prietenii Tăi împărățind în ceruri, pe vrăjmașii Tăi biruiți de puterea Ta, iar pe creștinii ce Ți se închină, înarmați cu puterea Ta. O, Răstignitul meu Hristoase, câte ai pătimit pentru noi, câte răni, câte scuipări, câte batjocuri și câtă necinste ai răbdat pentru păcatele noastre, pentru ca să ne dai pildă de adevărată răbdare! De aceea, cum putem noi să fugim de Cruce, văzând pe Hristos că este ridicat pe ea? Cum să ne pară grele chinurile, văzând pe Stăpânul nostru că le iubește și le cere și le socotește Lui de mare cinste? Rușine ne este, cu adevărat, de ne vom întrista de relele ce ne pricinuiesc oamenii sau de ispitele ce ni le aduc diavolii, trupul și gândurile noastre cele rele, sau pentru sărăcia și bolile ce ne vin din voia lui Dumnezeu pentru păcatele noastre, deoarece acestea toate le trimite pentru ca să ne apropie mai mult de El, pentru ca să-L slăvim și să ne pedepsim în această viață pentru binele nostru, pentru ca să ne odihnim cu mai multă mărire întru Împărăția Lui cea veșnică. Și, de vreme ce este așa, înmulțește-ne, Doamne, ostenelile, ispitele și durerile, dar să ne înmulțești împreună și să ne prisosești și răbdarea și puterea, ca să putem răbda toate câte ni s-ar întâmpla. Pentru că recunoaștem că suntem neputincioși de nu ne vei întări, orbi de nu ne vei lumina, legați de nu ne vei dezlega, fricoși de nu ne vei face îndrăzneți, răi de nu ne vei preface în buni, pierduți de nu ne vei ierta, robi de nu ne vei răscumpăra cu bogata și dumnezeiasca Ta putere și cu darul Sfintei Tale Cruci, căreia ne închinăm și o mărim, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.