• Parohia
  • Adresa bisericii
  • Școala Parohială
  • Foto
  • Cununie
  • Botez
  • Program
  • Contact

Bucurie pentru 20 de familii neajutorate din partea Sfântului Nicolae şi a enoriaşilor parohiei noastre

Până acum, peste 300 de copiii și tineri au primit din partea prietenilor Sfântului Nicolae daruri, tablete, ghetuțe, jocuri și dulciuri. Cu binecuvântarea IPS Părinte Mitropolit Teofan și sub deviza Crăciunul pentru toți, membrii Comisiei Proiecte de la Colegiu și-au propus ca fiecare familie greu încercată să aibă bucate pe masa de Crăciun și să se bucure de un brad împodobit. Cu sprijinul părintelui Constantin Șerban de la Parohia „Sfântul Pahomie de la Gledin” Madrid, studenții au pregătit peste 60 de pachete cu alimente de bază și dulciuri, o parte din ele fiind personalizate pentru 20 de familii defavorizate.

De asemenea, cu ajutorul celor de la Junior Chamber International Iași (JCI Iași), Colegiul „Sfântul Nicolae” a reușit să strângă în cadrul campaniei „O jucărie de Crăciun” peste 150 de cadouri personalizate pentru copii (jucării, dulciuri, board games, rechizite, ș.a.), iar o parte din daruri au fost deja oferite celor 20 de familii din satele Movileni, Potângeni, Iepureni și Larga-Jijia.

„Fiecare familie a primit un brad natural pentru Crăciun, oferit de Ocolul Silvic Neamț, fiecare având decorațiuni pentru a fi împodobit în Ajunul Crăciunului. Cu această ocazie vrem să transmitem mulțumirile noastre părintelui Constantin Șerban din Madrid,  Amaliei-Margareta Dămoc de la JCI Iași și celor de la Ocolul Silvic – Neamț. Un Crăciun cu bucurie!”, a afirmat Cristian Butnărașu, coordonatorul de voluntari de la Colegiul „Sfântul Nicolae”.

În continuare, membrii CSN vor vizita localitățile Ghergheleu, Rediu Galian și Pribești din județul Vaslui, unde vor oferi daruri pentru cei aflați în situații dificile.

Vizita Preasfinţitului Părinte Teofil de Iberia

          În duminica de după Înălţarea Sfintei Cruci am trăit împreună, preot şi credincioşi, bucuria duhovnicească de a-l avea în mijlocul nostru, la Sfânta şi dumnezeiasca Liturghie, pentru prima dată, pe Preasfinţitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei.  

         Tema principală a Sfintei Evanghelii acestei duminici, luarea Crucii şi urmarea lui Hristos, ne-a fost aşezată în suflete şi tâlcuită de către Preasfinţitul Părinte Teofil cu îndemnul duhovnicesc de a-l mărturisi pe Domnul nostru Iisus Hristos în lumea în care trăim.

         Ziua de 20 septembrie 2020 rămâne în amintirea comunităţii parohiale ca o filă de bucurie înscrisă în cartea plină de tristeţe a vremurilor tulburi în care trăim.

         "Doamne, Doamne, caută din cer şi vezi şi cercetează via aceasta, pe care a sădit-o dreapta Ta şi o desăvârşeşte pe ea !"

 

Parteneriat între o parohie din Madrid şi Colegiul „Sfântul Nicolae” din Iaşi

În perioada februarie-martie, Parohia „Sfântul Pahomie de la Gledin” din Madrid, în parteneriat cu Colegiul „Sfântul Nicolae” din Iaşi, a desfăşurat o campanie de împărţire de daruri pentru o serie de familii aflate în dificultate din apropierea oraşului Iaşi. Campania s-a înscris în seria activităţilor organizate în cadrul proiectului „Dăruieşte un zâmbet”.

Enoriaşii parohiei madrilene Sf. Pahomie de la Gledin, aflaţi sub păstorirea părintelui Octavian-Constantin Şerban, au realizat o colectă de produse alimentare, îmbrăcăminte, încălţăminte şi produse de uz casnic ce s-au concretizat în peste 100 de pachete. Prin grija părintelui paroh şi a credincioşilor, acestea au fost mai departe expediate către sediul Colegiului „Sfântul Nicolae” din Iaşi, de unde au fost pregătite şi trimise către beneficiari de către voluntarii instituţiei.

Activitatea s-a desfăşurat în trei etape. În prima etapă, voluntarii colegiului, în parteneriat cu Alina Bădiliţă, asistent social în cadrul Protopopiatului 2 Iaşi, au pregătit pachete pentru opt familii cu peste şapte copii din satele Vlădiceni şi Tomeşti. „Am încercat şi sperăm că am reuşit, prin acţiunea noastră filantropică, să devenim mâinile şi zâmbetul lui Hristos pentru membrii câtorva familii din protopopiatul nostru, care se află într-o situaţie materială extrem de precară. A fost o experienţă copleşitoare să observ ce mare bucurie s-a revărsat din ochii celor pe care i-am ajutat, mai ales ai celor mici, atunci când le-am trecut pragul casei. Le-am dat de înţeles că nu sunt singuri şi că există cineva care se gândeşte şi la ei”, a declarat Alina Bădiliţă - asistent social în cadrul Protopopiatului 2 Iaşi. Darurile au constat în îmbrăcăminte, încălţăminte, pături şi alimente neperisabile. Cea de-a doua etapă a proiectului a vizat satul Frăsuleni, din apropierea oraşului Iaşi. Aici, membrii colegiului au pregătit pachete pentru peste 20 de familii aflate într-o situaţie materială precară. Împărţirea darurilor s-a concretizat în două vizite efectuate în acest sat. Pe lângă aceasta, voluntarii au distribuit dulciuri copiilor din parohie. În cadrul ultimei etape, voluntarii au livrat lucrurile rămase Asociaţiei „Glasul Vieţii”, aflată sub coordonarea părintelui Dan Damaschin.

Mulţumirile şi recunoştinţa Colegiului „Sfântul Nicolae” se îndreaptă către părintele Octavian-Constantin Şerban şi enoriaşii parohiei pentru întregul efort depus în vederea strângerii şi trimiterii pachetelor spre a fi împărţite familiilor aflate în nevoie: „În primul rând, îi mulţumesc şi-i sunt recunoscătoare colegului meu, părintele Constantin, pentru că m-a făcut părtaşă la acţiunea sa social-caritativă. Am ales să desfăşor această activitate sub egida Colegiului «Sfântul Nicolae» deoarece aici îmi desfăşor toată activitatea social-filantropică. Practic, ceea ce s-a întâmplat nu a fost decât o dovadă vie de mărturisire a comuniunii creştine cu Biserica din diaspora ortodoxă. M-am simţit ca un ucenic al Sfântului Ierarh Nicolae, discipolul filantropiei comunităţii noastre. Toată preţuirea şi admiraţia pentru misiunea pastorală şi activitatea social-filantropică a părintelui Constantin, care a consolidat o comunitate de enoriaşi în spiritul valorilor sociale, morale si spirituale”, a subliniat Ionela Abunei, coordonator al proiectului „Dăruieşte un zâmbet”.

Cu privire la ideea iniţierii campaniei caritabile, părintele Octavian-Constantin Şerban ne-a declarat: „Suntem departe de casă, departe de ţara noastră, dar nu suntem plecaţi din casa Tatălui, risipind moştenirea pe care El ne-a dăruit-o cu bunătate. Aici, departe, Tatăl ne dă un dar: Biserica. Noi, cei de aici, înţelegem mai bine că Biserica este ceva profund şi viu ce depăşeşte limitarea spaţială a zidurilor. Aici se vorbeşte limba noastră, aici ne botezăm copiii, aici ne pomenim strămoşii şi lista ar putea continua. Depărtarea nu este relaţionată cu uitarea. Nu! Noi un am uitat de unde venim, n-am uitat frumuseţea ţării noastre, n-am uitat frumuseţea creştinismului nostru ortodox, n-am uitat datinile şi tradiţiile noastre. Pentru noi cuvintele psalmistului David au valenţe ce nemişcă: «De te voi uita Ierusalime, uitată să fie dreapta mea...». N-am uitat că la noi acasă sunt familii care au nevoie de ajutor, aşa că am pus, cu drag, fiecare câte ceva pentru cei care au mai multă nevoie decât noi de o hăinuţă, de o pereche de încălţăminte, de o jucărie sau de ceva de mâncare. Darurile au fost puse în cutii şi etichetate de către un grup de tineri din parohie, iar mai apoi un grup de credincioşi şi credincioase a ajutat la trimiterea lor spre firma de transport. Am trăit cu toţii bucuria de a dărui din darurile pe care Dumnezeu ni le-a dat”.

doxologia.ro

Indiferent de locul în care trăim pe pământ, calea către Dumnezeu trece prin Biserica Lui

Duminica a 23-a după Rusalii a anului 2019 rămâne în sufletele noastre ca zi de bucurie duhovnicească în care un ierarh format în același ”Ierusalim al ortodoxiei românești” ca şi ocrotitorul nostru spiritual, Sfântul Pahomie de la Gledin, a venit în mijlocul nostru pentru a-L ruga pe Dumnezeu ”să caute din cer, să vadă și să cerceteze via aceasta” pentru a o desăvârși pe ea, vie ”sădită”, spre folosul și ajutorul fiecărui vlăstar al ei, locul potrivit în care oricine i-ar trece pragul, departe de țară fiind, să se simtă acasă.

Aflat pentru a doua oară în mijlocul nostru, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului, ne-a încredințat pe noi, pe românii aflați departe de țară că ”Indiferent de locul în care trăim pe pământ, calea către Dumnezeu trece prin Biserica Lui”, iar pe calea zilei de 20 octombrie 2019 ne-a așezat la suflet următorul cuvânt de învățătură:

„Am venit din nou în Parohia frățiilor voastre, la invitația Părintelui Constantin Șerban, pentru a-L sluji pe Dumnezeu și a-I aduce mulțumire fiindcă existați și v-ați păstrat credința și dragostea față de Biserica Ortodoxă.

Sunteți departe de casa părintească, dar în Casa lui Dumnezeu și împreună cu El. Mântuitorul nostru Iisus Hristos a mers în întâmpinarea oamenilor bolnavi, săraci, sănătoși și curioși. Totodată ne cheamă și pe noi să fim pe calea adevărului spre dobândirea vieții veșnice. Indiferent de locul în care trăim pe pământ, calea către Dumnezeu trece prin Biserica Lui.

În contextul ascultării Evangheliei „Vindecării demonizatului din ținutul Gherghesenilor” (Luca 8, 26-39), observăm prezența  lui Dumnezeu, a diavolului și a omului.

Astfel, ne punem întrebarea: cine ne stăpânește pe noi? Dumnezeu, diavolul sau noi suntem stăpânii propriei ființe?

O a doua intrebare vine în același sens: care este măsura sau valoarea sufletului nostru?

Omul din Evanghelie era stăpânit de diavoli și nu mai era liber. Îl eliberează Domnul Hristos.

Deci, El, Hristos Mântuitorul ne eliberează de puterea și stăpânirea celui rău, pentru că ne vrea oameni liberi. Creați fiind după chipul lui Dumnezeu, El ne iubește, ne slujește și ne mântuiește. Iar omul trebuie sa facă la fel. Să-L iubească și să-L slujească pe Dumnezeu. Trebuie să fie stăpânul propriilor patimi și plăceri, pentru ca prin harul lui Dumnezeu să poată birui păcatul și moartea.

Despre măsura sau valoarea sufletului nostru, Mântuitorul Iisus Hristos a spus: „Pentru că ce-i va folosi omului dacă va câștiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? Sau ce poate da omul în schimb pentru sufletul său?” (Matei 16,26).

Nu ați venit aici în Spania ca să câștigați lumea întreagă! Ați venit pentru a vă câstiga existența pământească, dar avem încredințarea si nădejdea că vă gândiți și la suflet, la viața veșnică. Cred că am putea vorbi despre o măsură lumească și una dumnezeiască a sufletului. Măsura lumească este dată de iubirea de sine a omului, de mândrie, lene și de duhul stăpânirii, pe când măsura dumnezeiască a sufletului este dată prin smerenie, bunătate, rugăciune și virtuțile creștine care pecetluiesc legătura omului cu Dumnezeu.

Sunt oameni cu suflet mare și oameni cu suflet mic, unii cu sufletul sănătos, alții cu sufletul bolnav.

În lumea aceasta totul se măsoară: timpul, evenimentele, viața omului pe pământ, înălțimea, greutatea, coeficientul de inteligență, anii de studii, cât a călătorit, cât doarme, cât mănâncă ș.a.

Măsura sufletului nostru? Este o întrebare la care putem primi răspunsuri diferite de la oameni, dar un răspuns final îl primim de la Dumnezeu prin Judecata universală.

Dacă ținem la sufletul nostru și la veșnicia lui în Împărăția lui Dumnezeu, să avem grijă cui îi slujim și pe cine lăsăm să ne stăpânească viața. Bucurați-vă că aveți parohie românească și biserică ortodoxă, precum și păstori buni, care vă ajută pe calea către Împărăția lui Dumnezeu!”

         O întâlnire în Liturghie, cu atât mai mult așezată sub semnul bucuriei și emoției. Pe lângă regăsirea credincioșilor cu Dumnezeu, a românilor cu români, a diasporei cu țara a fost și o altfel de întâlnire student- dascăl, Părintele Constantin fiind fost student al Preasfințitului Emilian, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iași.

         20 octombrie 2019, o zi în care rugăciunile românilor cu dor în suflet au fost înălțate către Dumnezeu de ierarhul arădean dintr-una dintre multele ”Case” ale dorului ridicate de românii de pretutindeni: Biserica ”Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin” din Madrid, în Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei și Portugaliei, unde astăzi a fost sfințit și clopotul care va chema la fiecare ceas de rugăciune.

 

 

 

 

 

Să păşim cu inima curată în Postul Mare !

Cu Duminica Izgonirii lui Adam din Rai încheiem perioada pregătitoare şi deschidem calea Postului Mare: cele şapte săptămâni înaintea Sfintelor Paşti. Ne aflăm la un moment de răscruce, o culme şi un hotar…

În fiecare duminică ni s-au înfăţişat două căi: smerenia vameşului am văzut-o faţă-n faţă cu mândria fariseului; pocăinţa fiului risipitor ni s-a arătat faţă-n faţă cu îndărătnicia şi mândria fratelui său; binecuvântarea a despărţit pe cei de-a dreapta Marelui Judecător de blestemul pe care l-au primit cei de-a stânga Lui. Sfânta Biserică ne pune în faţă această alternativă ca să ne adâncim în noi înşine şi să vedem: suntem ca vameşul, smeriţi, sau suntem mândri ca fariseul. Retrăim pocăinţa fiului rătăcit, dar întors, sau suntem ca fratele cel mare, îndărătnici şi mândri? Putem nădăjdui la binecuvântare sau trebuie să ne temem de blestem?

În Predica de pe munte, Iisus spune: „Intraţi prin poarta cea strâmtă, căci largă este poarta şi lată este calea care duce la pieire şi mulţi sunt cei care apucă pe ea. Şi strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt care o află” (Matei 7, 13-14). Noi singuri alegem calea. Izgonirea şi iertarea ne sunt înfăţişate ca un semnal de alarmă, dar şi ca un îndemn în vederea Paştelui...

A venit vremea acestei schimbări. Sfânta Biserică ne pregăteşte prin cele două căi puse înainte. Alege creştine, alege tu, omenire, vrei să fii al lui Dumnezeu sau al satanei? Eşti liber să alegi şi ai minte să descifrezi ce este bine şi ce este rău. Să nu iei binele drept rău şi răul drept bine. Trebuie să păşim cu inima curată în Postul cel Mare, în vederea Paştelui, a trecerii noastre de la omul trupesc la omul duhovnicesc, pentru ca nu numai cu gura, dar şi cu strunele sufletelor noastre să putem cânta „Hristos a Înviat!”.

(Preot Boris Răduleanu, Semnificaţia Duminicilor din Postul Mare, volumul II, Editura Bonifaciu, Bucureşti, 1996, pp. 50-51)

doxologia.ro

 

  1. Patriarhul Daniel: Femeia creştină – binecuvântare pentru familie şi Biserică
  2. Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-ne!
  3. Odinioară şi acum - Sf. Ioan Hozevitul
  4. Hristos a înviat !

Page 5 of 11

  • Start
  • Prev
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • 6
  • 7
  • 8
  • 9
  • 10
  • Next
  • End

Mitropolia Europei Occidentale și Meridionale | Episcopia Spaniei și Portugaliei | Agenția Basilica | Trinitas TV | Radio Trinitas | Ziarul Lumina | Doxologia